Jump to content

„Rămas bun terenului hard”. Pozele postate de Simona Halep pe Instagram, luni dimineață


Recommended Posts

  • Moderators

simona halep

Simona Halep, locul I WTA, a postat, luni dimineață, un mesaj pe reţelele de socializare, în care spune "la revedere" sezonului pe hard şi în care precizează că următoarea competiţie în care va evolua va fi Cupa Federaţiei, în partida România - Elveţia, de la Cluj-Napoca.


Foto: Chad/Twitter
Echipa României va întâlni, la 21 şi 22 aprilie, la Cluj-Napoca, reprezentativa Elveţiei, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Halep a lipsit de la precedenta întâlnire a naţionalei române, cu Canada (scor 3-1), disputată în februarie, tot la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială II, din cauza unei accidentări suferite la Australian Open.

Sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open, iar o zi mai târziu, ea şi Irina Begu au părăsit şi competiţia de dublu, după o înfrângere, cu 7-6 (3), 2-6, 8-10, suferită în faţa echipei Raquel Atawo/Anna-Lena Groenefeld (SUA/Germania), în optimi.

După FedCup, Simona Halep va participa la primul turneu pe zgură din acest an, Porsche Tennis Grand Prix, de la Stuttgart.

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...