Jump to content

Ziua în care pierd liderii. Federer, învins de un jucător de pe locul 175 ATP


Recommended Posts

  • Moderators

BNP Paribas Open - Day 14

Tenismenul Roger Federer, deţinătorul trofeului, a pierdut, sâmbătă, meciul cu australianul Thanasi Kokkinakis, locul 175 ATP (fost 69), din turul al doilea al turneului de 1.000 de puncte Miami Open, rezultat în urma căruia elveţianul va fi deposedat de locul I ATP de spaniolul Rafael Nadal (care nu participă în Florida), informează News.ro.


Foto: Guliver/Getty Images
Federer, direct acceptat în manşa secundă, a fost întrecut cu 6-3, 3-6, 6-7 (4), de tânărul australian Thanasi Kokkinakis, în vârstă de 21 de ani, în două ore şi 21 de minute, în prima lor întâlnire directă.

Roger Federer va părăsi prima poziţie ATP la 2 aprilie, după 308 săptămâni şi după şase săptămâni din momentul în care a devenit cel mai vârstnic lider mondial, la 36 de ani.

Elveţianul nu a mai pierdut în turul al doilea al acestui turneu din 2000. El a câştigat de trei ori Miami Open.

Thanasi Kokkinakis Foto: Guliver/Getty Images

Kokkinakis este cel mai slab clasat jucător care învinge un număr 1 mondial, din 2003, când spaniolul Francisco Clavet, locul 178 ATP, l-a depăşit pe australianul Lleyton Hewittt, cu 6-4, 6-4, în turul al doilea, tot la Miami.

În urmă cu o săptămână, argentinianul Juan Martin del Potro, locul 8 ATP, punea capăt invincibilităţii, în acest an, a elveţianului Roger Federer, locul 1 ATP, și câștiga dramatic finala de la turneul de 1.000 de puncte de la Indian Wells, cu 6-4, 6-7 (8), 7-6 (2).

Tot sâmbătă, liderul WTA, Simona Halep, a fost învinsă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea a turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Însă Halep nu riscă să piardă locul I WTA în următoarea lună.

Citiți și: Serena, Osaka, Wozniacki, Simona. Eliminări de răsunet la Miami

Ce urmează pentru Simona Halep, după înfrângerea de la Miami Open?

Roger Federer a decis să nu participe la sezonul pe zgură, nici la turneul de grand slam de la Roland Garros, la fel cum a procedat anul trecut. „Am decis să nu joc sezonul pe zgură. Am discutat mult, recent, pentru a vedea unde mă aflu. Pentru a încheia, am aceeaşi părere că este mai simplu de a rămâne la două suprafeţe din trei, în acest moment. În continuare mi-ar plăcea să joc cât mai mult posibil şi pentru asta m-am gândit că zgura n-ar fi cea mai bună soluţie”, a spus elveţianul, dezamăgit de înfrângerea suferită, scrie News.ro.

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...